Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș le reamintește angajatorilor, în contextul temperaturilor ridicate prognozate pentru această perioadă, că au obligația legală de a lua măsuri pentru protejarea salariaților care lucrează în condiții de caniculă.
Prin temperaturi ridicate extreme se înțeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.
Potrivit ITM Timiș, angajatorii trebuie să reducă intensitatea și ritmul activităților fizice, să asigure ventilația spațiilor de muncă, să alterneze perioadele de efort cu cele de repaus și să ofere locuri umbrite sau bine aerisite pentru pauze. De asemenea, pentru menținerea stării de sănătate a angajaților, trebuie asigurate între doi și patru litri de apă minerală de persoană pe schimb, echipamente individuale de protecție și acces la dușuri.
În cazul în care aceste condiții nu pot fi îndeplinite, angajatorii trebuie să adopte, împreună cu reprezentanții salariaților, măsuri suplimentare precum reducerea programului de lucru, decalarea activității în intervale mai răcoroase ale zilei sau chiar întreruperea temporară a activității acolo unde legislația permite acest lucru. Aceste măsuri se aplică dacă temperaturile extreme persistă cel puțin două zile consecutiv.
Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite de angajator, împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. Pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în instituţii şi în unităţi finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducătorii instituţiilor, transmite ITM Timiș.
Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.