În luna iunie, satul Grădinari din județul Caraș-Severin va prinde din nou culoare, odată cu desfășurarea celei de-a șaptea ediții a festivalului „Color the Village” – un eveniment dedicat faptelor bune și comunității. Câteva sute de voluntari se vor reuni pentru a repara, zugrăvi și vopsi fațadele și porțile a 30 de case tradiționale, contribuind astfel la conservarea și revitalizarea patrimoniului rural specific Banatului.
Inițiativa aparține Asociației „Acasă în Banat” și este unică în România prin amploarea și scopul său: acela de a pune în valoare arhitectura locală și de a mobiliza comunități întregi în jurul unor acțiuni de voluntariat cu impact real. Festivalul este considerat de organizatori un adevărat „festival al faptelor bune”, care aduce împreună oameni din toate colțurile țării, uniți de dorința de a contribui la binele comun.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Despre provocările, emoțiile și rezultatele edițiilor anterioare, dar și despre ce îi motivează pe voluntari să revină an de an, veți putea afla mai multe în emisiunea „Direct la Subiect” de marți, 6 iunie, într-un interviu cu Radu Trifan, președintele Asociației „Acasă în Banat”.
Această emisiune se publică pe următoarele site-uri: Stiri24PLUS.ro ; BanatNews.roDacă dorești reclama, publicitate sau să promovezi produsele sau serviciile firmei tale în acest Video Podcast dar și pe site-uri partenere ne poți contacta pentru mai multe detalii la 0721153242 sau la adresa powermediafx@gmail.com
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...
Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...
Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...