Elevii și copiii de grădiniță din întreaga țară intră în vacanța de iarnă vineri, 19 decembrie, după terminarea cursurilor. Vacanța de Crăciun se desfășoară în perioada 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, potrivit structurii anului școlar 2025–2026, conform: https://www.tion.ro/
Vacanța marchează finalul celui de-al doilea modul al anului școlar. Până la sfârșitul acestei săptămâni, diriginții și învățătorii pot trece în catalog a doua notă la purtare. Conform Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUIP 2024), fiecare elev trebuie să primească o notă la purtare pentru fiecare modul.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
În același timp, școlile pot aplica reguli interne mai stricte decât cele prevăzute de legislație, care pot influența direct nota la purtare, semnalează Edupedu.ro. În unele licee, aceste reguli vizează, printre altele, interzicerea tatuajelor și piercingurilor vizibile, a vestimentației cu imprimeuri considerate neadecvate, a machiajului strident sau a fumatului în incinta unității de învățământ.
Anul școlar 2025–2026 este structurat în cinci module și însumează 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor. Modulul al doilea s-a desfășurat între 3 noiembrie și 19 decembrie 2025, urmând vacanța de iarnă. Cursurile vor fi reluate pe 8 ianuarie 2026, odată cu începerea modulului trei.
Pentru elevii din județul Timiș, următoarea vacanță va fi cea de schi, programată între 9 și 15 februarie 2026, la finalul modulului trei.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Clasele terminale vor încheia cursurile mai devreme: elevii de clasa a XII-a și a XIII-a pe 5 iunie 2026, cei de clasa a VIII-a pe 12 iunie, iar elevii din învățământul tehnologic și profesional pe 26 iunie. Modulul patru va include simulările examenelor naționale, iar probele scrise ale Bacalaureatului 2026 sunt programate între 29 iunie și 3 iulie.