Știri

Incendiu de proporții la un depozit de deșeuri din Hunedoara: 600 de tone de materiale inflamabile au pus probleme pompierilor

Sursa foto: renasterea.ro


Un incendiu puternic izbucnit marți seara la un depozit de deșeuri plastice din Chișcădaga a mobilizat zeci de pompieri, intervenția fiind îngreunată de cantitatea mare de materiale inflamabile. Focul a fost localizat rapid și lichidat după câteva ore, conform: https://renasterea.ro/


Incendiul s-a produs pe platforma industrială a unui operator economic din localitatea Chișcădaga, comuna Șoimuș, unde erau depozitate aproximativ 600 de tone de deșeuri, majoritatea din plastic. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent, cu degajări mari de fum, pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pentru stingerea incendiului au intervenit 24 de pompieri militari din cadrul subunităților ISU Hunedoara din Deva, Orăștie, Băița și Ilia, cu cinci autospeciale de stingere și o autoscară. Dispozitivul de intervenție a fost completat de o ambulanță SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă și una pentru misiuni operative. De asemenea, a intervenit și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al operatorului economic.


Intervenția a fost dificilă din cauza volumului mare de materiale ușor inflamabile. Cu toate acestea, pompierii au reușit să localizeze rapid incendiul, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga cantitate de deșeuri.


Incendiul a fost stins în cursul dimineții, după mai multe ore de intervenție. Aproximativ 10 tone de deșeuri au fost distruse de foc, iar pompierii au continuat acțiunile pentru îndepărtarea materialelor afectate. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Actualitate

Un incident în care sunt implicați doi minori de 11 ani este cercetat de polițiștii din Bocșa, care au fost sesizați, la data de...

Actualitate

Procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției...

Social

În România anului 2026, adăposturile private pentru animale fără stăpân reprezintă una dintre cele mai importante alternative la adăposturile publice, unde problema eutanasierii continuă...

Stiri din Timiș

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează că emiterea primei Cărți Electronice de Identitate rămâne gratuită, până la data de 30 iunie 2026, pentru cetățenii...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version