Educație

În județul Caraș-Severin, 160 de elevi au depus contestaţii la Evaluarea Naţională.

160 de contestaţii depuse la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin, conorm: https://www.radioresita.ro/.

Dintre acestea, 94 de contestații au fost la limba română, 65 la matematică și una la limba maternă germană. Elevii nemulțumiți de notele obținute au avut la dispoziție două zile, 3 și 4 iulie 2024, pentru a depune contestațiile fie la centrele de examen, fie electronic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Ministerul Educației a centralizat rezultatele inițiale ale absolvenților clasei a VIII-a, constatând că în Caraș-Severin 69,85% dintre candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, fără a fi înregistrată nicio medie de 10.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ion Chiosa, contestațiile vor fi soluționate până pe 9 iulie, când se vor afișa rezultatele finale. Procedura de contestare include și completarea unei declarații tip de către elevi, prin care aceștia recunosc că nota finală, stabilită în urma contestației, poate fi atât mai mare, cât și mai mică decât nota inițială.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Administratie

Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version