Știri din Lugoj

Imperiul care a pus acoperiș Banatului: țigla Muschong, de la Lugoj la Buziaș

Țigla produsă de familia Muschong a acoperit timp de decenii casele, școlile și clădirile publice din Banat, devenind un simbol al durabilității și al industriei locale de la începutul secolului XX. Pornită din Lugoj, fabrica Muschong a contribuit decisiv la dezvoltarea urbană a regiunii, iar urmele acestei moșteniri pot fi văzute și astăzi, inclusiv în patrimoniul Muzeului Național al Banatului, conform: https://www.tion.ro

Potrivit reprezentanților muzeului, povestea începe cu Jakob Muschong (1868), cel care a transformat un meșteșug tradițional într-o afacere industrială modernă. Sub conducerea sa, producția de țiglă a fost standardizată, fabrica s-a extins, iar materialele au ajuns pe șantiere din întreaga regiune.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Un element distinctiv al produselor Muschong a fost simbolul elefantului, ștanțat în lutul ars. Asociat cu forța și stabilitatea, acesta permitea identificarea rapidă a țiglei autentice și funcționa ca o garanție a calității.

Activitatea familiei nu s-a limitat însă la producția de materiale de construcții. În 1906, Jakob Muschong a cumpărat stațiunea Buziaș, inclusiv ștrandul și captările de apă minerală. Un an mai târziu a fost înființată societatea „Muschong – Băile Minerale Buziaș SA”, iar în 1907 a început construcția fabricii de ape minerale „Phoenix”. Ulterior, au fost ridicate hoteluri, stabilimente balneare și un centru de tratament, transformând Buziașul într-o stațiune modernă, recunoscută regional.

Imperiul industrial Muschong s-a extins și prin fabrici de cărămidă și țiglă la Sânnicolau Mare și Sântimbru, o fabrică la Budapesta și prin exploatări forestiere în zonele Petroșani și Nădrag, care asigurau combustibilul necesar producției. Industria și resursele funcționau într-un sistem integrat, rar pentru acea perioadă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Astăzi, un exemplar autentic de țiglă Muschong poate fi văzut în colecțiile Muzeului Național al Banatului, fiind expus în mansarda B1, în cadrul expoziției „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă”. Piesa provine de pe un acoperiș real și a ajuns în patrimoniul muzeului prin donație.

Dincolo de vitrinele muzeului, moștenirea Muschong rămâne vie: în multe case vechi din Banat, țigla cu elefantul ștanțat se află încă pe acoperișuri, continuând să-și îndeplinească rolul, discret și sigur, la mai bine de un secol de la producerea sa.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care criza economică pune tot mai multă presiune pe micile afaceri din România, antreprenorii locali sunt nevoiți să găsească soluții pentru...

Stiri din Timiș

Bărbatul de 31 de ani din județul Timiș, devenit cunoscut pe TikTok sub porecla de „regele TikTok-ului”, va petrece următoarele 30 de zile în...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version