Știri Regionale

Impact violent pe A1, la Margina. Patru vehicule s-au ciocnit, o femeie a fost descarcerată

Sursa foto: pressalert.ro

Un accident în lanț a blocat temporar circulația pe autostrada A1, pe sensul spre Deva, în zona localității Margina. Patru vehicule au fost implicate în coliziune, iar o femeie a rămas blocată într-un autoturism și a fost scoasă de pompieri, conform: https://www.pressalert.ro/

Accidentul s-a produs vineri după-amiază, în jurul orei 15:40, la kilometrul 427+900 al autostrăzii A1. În coliziune au fost implicate două autoturisme, un autocamion și o autoplatformă care transporta trei mașini.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Pompierii din Făget au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Femeia rămasă blocată într-unul dintre autoturisme a fost eliberată și preluată pentru a fi transportată la spital.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Timiș, ceilalți conducători auto implicați erau conștienți și cooperanți. La locul accidentului au fost luate măsuri pentru prevenirea incendiilor și acordarea primului ajutor.

Traficul pe sensul spre Deva a fost afectat, iar banda pe care s-a produs accidentul a fost închisă temporar. Echipele de intervenție au dirijat circulația, iar DRDP Timișoara estima reluarea traficului în condiții normale până în jurul orei 18:30.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Sănătate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin continuă controalele în spitalele și unitățile medicale din județ. Sunt verificate, conform conducerii instituției, prezența medicilor la...

Știri din Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială Timișoara au verificat în primul trimestru din acest an, 2035 societăți cu sedii fixe, în ceea ce...

Știri din Timișoara

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va întrerupe complet operațiunile aeriene între 2 și 22 noiembrie 2026, perioadă în care pista de aterizare și...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version