Știri

ÎCCJ: Consumul de substanțe psihoactive la volan este infracțiune doar dacă afectează capacitatea de a conduce

Consumul de substanțe psihoactive la volan constituie infracțiune doar dacă este demonstrat că aceste substanțe au afectat capacitatea șoferului de a conduce, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), scrie Agerpres. Decizia clarifică prevederile articolului 336, alineatul 2, din Codul penal, conform: https://www.tion.ro/

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

ÎCCJ a răspuns unor sesizări formulate de Curțile de Apel Brașov și Cluj, care au cerut lămuriri privind interpretarea sintagmei „aflat sub influența unor substanțe psihoactive”. Conform deciziei, este necesar ca, pe lângă prezența substanțelor în probele biologice, să fie dovedit și impactul acestora asupra capacității de a conduce.

 

În prezent, legislația penală nu prevede un prag valoric pentru substanțele psihoactive, spre deosebire de alcool, unde o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l în sânge constituie infracțiune. Acest lucru a generat controverse, mai ales că șoferi care au consumat medicamente uzuale sau spray-uri antialergice s-au confruntat cu dosare penale.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Reclamanții susțin că simpla prezență a substanțelor psihoactive în organism, în cantități minime, nu ar trebui să atragă răspunderea penală, în lipsa dovezilor privind afectarea capacității de a conduce. Pe de altă parte, unele instanțe au dispus condamnări chiar și în astfel de cazuri, în timp ce altele au emis soluții de achitare.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În practică, examenele clinice și expertizele medico-legale joacă un rol esențial în stabilirea influenței substanțelor asupra capacității de a conduce. Există situații în care urmele de substanțe detectate provin dintr-un consum anterior, fără a mai afecta conducătorul auto la momentul controlului în trafic.

 

Decizia ÎCCJ vizează uniformizarea practicii judiciare și impune o evaluare detaliată a circumstanțelor fiecărui caz pentru a determina dacă șoferul se afla efectiv sub influența substanțelor psihoactive la momentul săvârșirii faptei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version