Actualitate

Fostul șef al Direcției Silvice Arad a pierdut procesul privind concedierea. Trebuie să restituie 280.000 de lei

Fostul director al Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, a pierdut definitiv, la Curtea de Apel Timișoara, procesul pe care l-a intentat după ce a fost concediat și a fost obligat să restituie un bonus de pensionare de 280.520 de lei. Curtea de Apel Timișoara a pronunțat soluția definitivă în cazul deciziei de concediere, precizează Agerpres.

După sentința Tribunalului Arad, de la finalul anului trecut, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a transmis că Teodor Țigan este obligat să restituie un bonus de pensionare în valoare de 280.520 de lei. Anterior, în luna noiembrie, ea declarase, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că va trimite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și conducerii Romsilva, raportul Corpului de Control privind Direcția Silvică Arad. Rezultatele controlului au arătat mai multe nereguli administrative și financiare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit ministrului, Teodor Țigan s-a pensionat în decembrie 2022, însă ar fi continuat să ocupe funcția de director încă aproape doi ani, în paralel cu încasarea pensiei. Ulterior, în decembrie 2023, acesta ar fi solicitat și primit bonusul de pensionare de aproximativ 100.000 de euro, deși contractul de muncă nu fusese încetat conform prevederilor legale.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Eveniment

La Reșița are loc în weekendul 8-10 mai, Festivalul Primăverii. Vor fi  trei seri consecutive de concerte live, cu artiști de top din muzica...

Actualitate

Un incident în care sunt implicați doi minori de 11 ani este cercetat de polițiștii din Bocșa, care au fost sesizați, la data de...

Stiri din Timiș

Un accident rutier grav a avut loc vineri în localitatea Dudeștii Noi, județul Timiș, unde două autoturisme s-au izbit violent, iar unul dintre vehicule...

Social

În România anului 2026, adăposturile private pentru animale fără stăpân reprezintă una dintre cele mai importante alternative la adăposturile publice, unde problema eutanasierii continuă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version