Muzică

Festivalul Internațional „George Enescu” revine la Timișoara cu un regal muzical de excepție

Festivalul Internațional „George Enescu” se întoarce la Timișoara între 29 august și 17 septembrie 2025, aducând pe scena Sălii Capitol șapte concerte extraordinare cu artiști și ansambluri de renume mondial. Evenimentul este organizat de Filarmonica Banatul Timișoara în parteneriat cu Artexim, instituție aflată sub egida Ministerului Culturii, conform: https://www.tion.ro/

În acest an, festivalul marchează 70 de ani de la dispariția marelui compozitor român George Enescu și promite un program divers, de la lucrări semnate de Enescu, Beethoven, Brahms și Prokofiev, până la un concert aniversar dedicat centenarului Pierre Boulez. Publicul va avea ocazia să îi asculte pe Patricia Kopatchinskaja (vioară), Tatiana Dorokhova (pian), Augustin Hadelich (vioară) și Benjamin Bernheim (tenor).

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Printre invitații de marcă se numără Orchestra Radiodifuziunii din Köln (WDR), condusă de Cristian Măcelaru, Mahler Chamber Orchestra, Ensemble Intercontemporain, Belcea Quartet & Leonkoro Quartet, Orquestra de la Comunitat Valenciana și Romanian Chamber Orchestra. De asemenea, Orchestra Filarmonicii Banatul va urca pe scenă sub bagheta maestrului Sascha Goetzel, prezentând un program exclusiv românesc.

„Este o recunoaștere a valorii artiștilor noștri și a locului pe care Timișoara și-l consolidează pe harta culturală europeană”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Festivalul își propune să celebreze tradiția, diversitatea și inovația în muzică, oferind publicului o experiență unică și emoționantă. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Program complet al concertelor:

  • 29 august, ora 19 – Belcea Quartet & Leonkoro Quartet

  • 30 august, ora 19 – Orchestra Radiodifuziunii din Köln (WDR), dirijor Cristian Măcelaru, solistă Patricia Kopatchinskaja (vioară)

  • 31 august, ora 19 – Orquestra de la Comunitat Valenciana, dirijor James Gaffigan, solist Benjamin Bernheim (tenor)

  • 4 septembrie, ora 19 – Orchestra Simfonică a Filarmonicii Banatul, dirijor Sascha Goetzel, solistă Tatiana Dorokhova (pian)

  • 8 septembrie, ora 19 – Ensemble Intercontemporain, concert aniversar Pierre Boulez – 100

  • 15 septembrie, ora 19 – Mahler Chamber Orchestra, dirijor Gianandrea Noseda, solist Augustin Hadelich (vioară)

  • 17 septembrie, ora 19 – Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, solistă Ioana Cristina Goicea (vioară)

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Caraș - Severin

O femeie din județul Caraș-Severin a fost salvată la timp de polițiști, cadre medicale și localnici, după o intervenție contracronometru desfășurată luni, în apropierea...

Știri din Timișoara

Decizia de încetare a ocupării postului a fost emisă pe 8 octombrie 2026, după ce hotărârea Tribunalului Timiș privind anularea concursului din 2023 a...

Stiri din Timiș

CFR Infrastructură a lansat o licitație cu o valoare de până la 132 de milioane de euro, cu TVA, pentru lucrări de întreținere a...

Știri din Timișoara

DNA Timișoara investighează modul în care au fost utilizați 67,84 milioane de lei destinați societății de termoficare Colterm, într-un dosar penal privind o posibilă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version