Știri Regionale

Două poduri din Caraș-Severin vor fi reabilitate

Sursa foto: radioresita.ro

Două poduri de pe drumurile județene din Caraș-Severin vor beneficia de intervenții majore, în condițiile în care starea acestora necesită lucrări de consolidare și reparații capitale, conform: https://www.radioresita.ro/

La Berzovia, pe DJ 572, spre Vermeș, contractul de lucrări a fost deja semnat. Urmează emiterea ordinului de începere, după finalizarea procedurilor administrative și preluarea documentelor de către Direcția de Dezvoltare a Consiliului Județean Caraș-Severin.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Mai dificilă este situația podului din Constantin Daicoviciu. Autoritățile analizează o soluție care presupune ancorarea pilei deviate, montarea unor dispozitive metalice pentru ridicarea podului și, ulterior, consolidarea și reconstrucția pilei.

Pentru această intervenție sunt necesare mai multe avize, inclusiv din partea instituțiilor responsabile de gospodărirea apelor. Deocamdată, nu există un termen pentru începerea lucrărilor.

În același timp, autoritățile județene continuă proiectele de infrastructură rutieră. Podul de la Slatina-Timiș a fost redat circulației, iar lucrările la podul din Dognecea urmează să fie recepționate.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme s-a produs luni dimineață, pe drumul județean DJ 691, în localitatea...

Stiri din Timiș

CFR Infrastructură a lansat o licitație cu o valoare de până la 132 de milioane de euro, cu TVA, pentru lucrări de întreținere a...

Stiri din Caraș - Severin

Producătorii locali din Cornereva, județul Caraș-Severin, îi așteaptă pe vizitatori cu produse tradiționale pregătite în gospodăriile proprii. De la brânzeturi și slănină, până la...

Știri din Lugoj

Sportivii secției de karate de la CSM Lugoj au obținut rezultate remarcabile la  Campionatul  European WUKF, desfășurat la Sheffield, în Marea Britanie. Sportivii lugojeni ...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version