Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, își va încheia cariera la finalul sezonului competițional 2024-2025. La 36 de ani, sportiva a făcut anunțul emoționant într-un interviu la Știrile PRO TV, declarând că a luat această decizie după o lungă perioadă de reflecție, conform: https://www.eurosport.ro/
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Visul de a participa la Jocurile Olimpice alături de echipa națională s-a năruit după ratarea calificării în iarna trecută. Acela a fost și momentul în care Neagu s-a retras din reprezentativa României. Acum, ea a decis să pună punct întregii cariere, după 25 de ani dedicați handbalului, dintre care 20 la cel mai înalt nivel.
Pentru a marca sfârșitul carierei sale, Cristina va organiza o caravană prin orașele din țară, oferindu-le fanilor șansa de a o vedea pentru ultima oară pe teren și de a se întâlni cu ea în spații speciale dedicate acestui eveniment.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
„Am avut multe momente grele, mai ales din cauza accidentărilor, dar cred că tocmai acelea au fost marile mele victorii. Nu vreau să fie o veste tristă, ci un prilej de bucurie”, a spus Neagu.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Cristina Neagu a evoluat de-a lungul carierei la cluburi precum Oltchim, Buducnost și CSM București și a reprezentat România la nivel internațional timp de 17 ani. A câștigat două medalii de bronz cu naționala și a fost golgheterul Campionatului Mondial din 2015.
CSM București a transmis un mesaj emoționant în urma anunțului: „Ne bucurăm că suntem parte din această călătorie fantastică a singurei handbaliste desemnată de patru ori cea mai bună din lume.”
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Finalul de carieră al Cristinei Neagu va fi marcat în ultima etapă din Liga Florilor, unde suporterii vor avea ocazia să-i aducă un omagiu uneia dintre cele mai mari sportive din istoria României.
Publicitate. Scroll pentru a continua.