Creștinii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici sărbătoresc pe 24 iunie Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre puținele sărbători dedicate nașterii unui sfânt. În tradiția populară românească, această zi este cunoscută drept Sânziene sau Drăgaica și este asociată cu numeroase obiceiuri și credințe păstrate din generație în generație, conform: https://renasterea.ro/
Sfântul Ioan Botezătorul, considerat Înaintemergătorul lui Hristos, este cel care a vestit venirea Mântuitorului și a propovăduit botezul pocăinței. Fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, el ocupă un loc aparte în calendarul creștin, Biserica dedicându-i șase sărbători de-a lungul anului.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Ziua de 24 iunie coincide cu sărbătoarea populară a Sânzienelor, legată de cultul soarelui și de începutul verii. Potrivit tradiției, în această perioadă plantele de leac capătă puteri tămăduitoare, iar florile de sânziene sunt culese și păstrate pentru protecție și sănătate.
În multe localități se aprind focuri rituale, iar oamenii înconjoară gospodăriile cu făclii aprinse, într-un vechi obicei menit să alunge relele. De asemenea, fetele obișnuiesc să pună flori de sânziene sub pernă pentru a-și visa alesul.
Bătrânii spuneau că noaptea dintre 23 și 24 iunie este una magică, în care cerul se deschide, iar lumea văzută se apropie de cea nevăzută. Tot acum este marcat și „amuțitul cucului”, semn care, în credințele populare, vestește evoluția vremii din timpul verii.
Publicitate. Scroll pentru a continua.