Știri

Combinatul siderurgic din Hunedoara, cu o istorie de 140 de ani, și-a închis porțile

Combinatul siderurgic din Hunedoara, simbol al industriei românești timp de peste un secol, și-a încetat definitiv activitatea pe 5 septembrie 2025. ArcelorMittal, compania care deținea fabrica, a anunțat închiderea după ce unitatea nu a mai putut face față prețurilor ridicate la energie și concurenței importurilor ieftine din afara Uniunii Europene, conform: https://renasterea.ro/

 

Decizia afectează direct cei 477 de angajați ai combinatului. Conducerea ArcelorMittal a precizat că va încerca să sprijine salariații prin redistribuiri, colaborări cu autoritățile locale și păstrarea unui număr redus de persoane pentru întreținerea fabricii până la desființarea entității juridice. În ultimele luni, unitatea operase cu opriri temporare și perioade de șomaj tehnic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Într-un comunicat oficial, reprezentanții companiei au arătat că, în ciuda măsurilor de reducere a costurilor și a încercărilor de a găsi investitori interesați să preia activitatea, pierderile nu mai puteau fi absorbite. „Aceasta a fost o decizie extrem de dificilă, iar colegii noștri din Hunedoara au dat dovadă de profesionalism și rezistență”, a transmis Sanjay Samaddar, vicepreședinte ArcelorMittal.

Fondat în 1884, combinatul din Hunedoara a fost unul dintre pilonii industrializării României. De-a lungul deceniilor, a atins o producție anuală de peste trei milioane de tone de oțel, iar în perioada sa de vârf, în anii ’70, oferea locuri de muncă pentru un sfert din populația municipiului. După privatizarea din 2003, combinatul a trecut prin restructurări masive, numărul angajaților scăzând de la zeci de mii la câteva sute.

Astfel, după 140 de ani de activitate, Hunedoara rămâne fără combinatul său siderurgic, odinioară emblema orașului și a întregii regiuni.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Un grav accident de muncă s-a produs, marți, 28 aprilie, pe un câmp, în apropierea localității Birda, județul Timiș. Polițiștii au fost sesizați cu...

Știri din Lugoj

O fată de 13 ani a fost rănită luni seara, după ce a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada în...

Administrație

Consiliul Județean Timiș a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, devizul general și cofinanțarea pentru un proiect de investiții privind distribuția gazelor naturale în...

Actualitate

Liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul pe care îl conduce îl va acționa în instanță pe Dominic Fritz, după afirmațiile făcute de...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version