Clubul Rotary din Lugoj sărbătorește 25 de ani de la chartare, printr-un eveniment aniversar ce va avea loc sâmbătă, 24 mai, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, începând cu ora 16:30. Vor participa invitați din cluburi Rotary din toată țara, dar și din Ungaria și Germania, în special partenerii de tradiție de la Rotary Club Muhlhausen, conform: https://redesteptarea.ro/
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Sărbătoarea va fi completată de un concert susținut de celebra mezzosoprană Aura Avram Twarowska, originară din Lugoj.
Fondat la 6 mai 2000, clubul a fost chartat sub conducerea lui Ivan Eric Bloch, care avea să devină și guvernator al Districtului 2241 – România și Republica Moldova în perioada 2005–2006. De-a lungul timpului, clubul a fost condus de numeroși membri activi în comunitate, iar în prezent președintele este Raluca Ardelean.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Clubul Rotary Lugoj s-a remarcat prin numeroase acțiuni caritabile și educative: donații pentru școli, aparatură medicală pentru spitalul municipal, organizarea de concursuri artistice și educaționale, tabere pentru copii, campanii umanitare, plantări de arbori și sprijin pentru persoane vulnerabile.
Publicitate. Scroll pentru a continua.
Rotary International este reprezentat la nivel regional de Districtul 2241 și are o istorie în România ce începe în anul 1929, odată cu înființarea primului club la București
Publicitate. Scroll pentru a continua.