Actualitate

Cetățean rus prins la Foeni cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean rus, care s-a prezentat la frontieră cu un permis de conducere fals.

Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Portugalia. La controlul de frontieră, a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităților din Rusia.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Polițiștii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere autentic, fiind fals. De asemenea, în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că bărbatul nu avea dreptul de a conduce.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...

Știri din Banat

Arheologii Muzeului Național al Banatului au făcut noi descoperiri la situl de la Crivina-Leopoldsberg, unde cercetările arată că dacii au modificat terenul în urmă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version