Economie

Cel mai avansat tronson din magistrala feroviară Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, aproape de 20% realizare, în timp ce pe un lot nu s-a lucrat deloc

Lucrările de modernizare a magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, desfășurate pe patru loturi și finanțate din fonduri europene prin PNRR, avansează inegal. Cel mai avansat tronson este Lugoj – Timișoara, cu 18,30% grad de realizare, însă pe segmentul Caransebeș – Lugoj, stadiul fizic rămâne 0%, fiind încă în etapa de proiectare, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/

Modernizarea, începută în primăvara anului 2024, are drept obiectiv reabilitarea completă a

Publicitate. Scroll pentru a continua.

unei magistrale de 162 km, astfel încât trenurile de pasageri să atingă viteze de până la 160 km/h, iar cele de marfă 120 km/h. Loturile au termene de finalizare estimate între 2026 și 2027.

Detalii despre stadiul fiecărui lot:

  • Lot 1 Caransebeș – Lugoj (39,56 km): Lucrările includ 6 stații, 12 poduri și 19 podețe. Progresul este nul, fiind în derulare etapa de proiectare. Lucrările sunt gestionate de asocierea Webuild SPA – Salcef SPA. Termen final: 2027.
  • Lot 2 Lugoj – Timișoara Est (53,91 km): Stadiu fizic al lucrărilor: 18,30%. Se lucrează la 7 stații, 11 poduri și 1 pasaj superior, sub coordonarea FCC Construccion SA. Termen final: 2026.
  • Lot 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj (13,86 km): Progres de 1,30%. În proiect sunt incluse 5 stații, 3 poduri, 4 pasaje superioare și 5 inferioare. Lucrările sunt realizate de asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA. Termen final: 2026.
  • Lot 4 Ronaț Triaj – Arad (51,86 km): Stadiu fizic de 4,40%. Lucrările vizează 5 stații, 6 poduri, 30 de podețe și 16 pasaje. Aceeași asociere lucrează și pe acest tronson. Termen final: 2026.

Deși trei șantiere sunt active, progresul general este lent, iar lucrările pe Caransebeș – Lugoj nu au început încă efectiv. Proiectul, evaluat la aproape 9 miliarde de lei, promite să transforme radical infrastructura feroviară din vestul țării.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Administratie

Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version