Înotătorul Avram Iancu a reușit, luni, să traverseze înot, în stilul bras, Canalul Mânecii, el devenind astfel primul român care își trece în palmares o asemenea performanță și cel de-al 13-lea înotător din lume înscris pe lista sportivilor care au încheiat, cu succes, o astfel de provocare.
A fost, spune el, cea mai grea experiență de înot din întreaga sa carieră.
„Am reușit! Deși am reușit, aș vrea să știți că puterea mea nu este un merit al meu, ci este darul lui Dumnezeu. După 24 de ore și 46 de minute de dureri fizice aproape insuportabile și chinuri psihologice, prefațate, fără să vreau, de fotografia precedentă, în care scrie „No pain, no gain”, am atins țărmul Franței, după ce am parcurs un traseu epic. A fost cel mai greu înot al carierei mele”, a transmis imediat după încheierea cursei Avram Iancu.
În același mesaj el a menționat dimensiunile acestei performanțe istorice. Este primul român care a traversat înot Canalul Mânecii în stilul bras, constituind o premieră națională absolută, a intrat într-un select top 10 mondial, devenind al zecelea bărbat din istorie care traversează înot Canalul Mânecii în acest fel, la 11 ani de la ultima astfel de cursă a unui sportiv, și un hat-trick personal în Canalul Mânecii(2016– crawl, 2024– crawl și 2026– bras).
Traversarea Canalului Mânecii s-a încheiat după 24 de ore și 46 de minute. Startul s-a dat duminică, din zona unei plaje din apropierea orașului Dover (Marea Britanie), sportivul din Petroșani apreciind, de atunci că înotul său va fi unul de durată și greu.
Prin acest înot, care s-a derulat fără costum de neopren, Avram Iancu și-a propus să marcheze și împlinirea vârstei de 50 de ani.
În palmaresul sportivului se mai înscriu, în 2017, parcurgerea înot a cursului Dunării, pe o distanță de 2.860 de kilometri, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră. În iulie 2022, Iancu a devenit primul român care a reușit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, în anul 2023 a străbătut înot fluviul Rin, iar în august 2025, Canalul Main, din Germania, între fluviile Rin și Dunăre.