Știri

Avertizare de avalanșe: pericol ridicat în patru masive montane, peste 1.800 de metri

Riscul de producere a avalanșelor se menține ridicat, la nivelul 4 din 5, în Munții Făgăraș, Bucegi, Țarcu și Godeanu, potrivit Buletinului nivometeorologic transmis miercuri seară de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu și citat de Agerpres, conform: https://www.radioresita.ro/

Meteorologii avertizează că, la altitudini de peste 1.800 de metri, pe pantele înclinate există un pericol major de declanșare a avalanșelor de dimensiuni medii și mari. Acestea pot angrena atât stratul de zăpadă depus în ultima săptămână, cât și ninsorile care vor urma, fiind favorizate și de plăcile de vânt formate în zona crestelor. Avalanșele se pot produce spontan sau pot fi declanșate de suprasarcini, precum prezența turiștilor, schiorilor sau alpiniștilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Stratul de zăpadă a ajuns la valori foarte ridicate în zona montană. Cele mai mari grosimi au fost măsurate la Vârful Omu, unde zăpada atinge 156 de centimetri, și la Bâlea Lac, cu 95 de centimetri. În zonele adăpostite din perimetrul Bâlea Lac, stratul de zăpadă depășește local doi metri, formând depozite consistente.

În aceste condiții, accesul în zona turistică Bâlea Lac din Munții Făgăraș este permis doar până la Bâlea Cascadă, pe DN 7C – Transfăgărășan, iar urcarea mai departe se face exclusiv cu telecabina, numai atunci când condițiile meteo permit.

Autoritățile și salvatorii montani recomandă evitarea traseelor alpine din masivele afectate și respectarea strictă a avertizărilor nivometeorologice, pentru reducerea riscului de accidente.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care criza economică pune tot mai multă presiune pe micile afaceri din România, antreprenorii locali sunt nevoiți să găsească soluții pentru...

Știri din Timișoara

TIMPARK scoate la licitație, pe 25 august, 101 vehicule abandonate, cu o valoare totală de pornire de 46.223 de lei. Cel mai ieftin este...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version