Știri din Timișoara

Arestat preventiv, după ce a ameninţat cu cutterul un copil de 13 ani, într-un parc din Timişoara

Un bărbat din Timişoara a fost arestat preventiv, fiind acuzat de tentativă la furt calificat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, după ce a ameninţat cu cutterul, într-un parc, un copil de 13 ani, dar şi o altă persoană.

„În data de 21.09.2026, în jurul orei 20:15, în timp ce se afla în Parcul Steaua din Timişoara, inculpatul, având asupra sa un cutter, a încercat să sustragă un telefon mobil din posesia persoanei vătămate, minor în vârstă de 13 ani, prin aceea că a încercat să îl smulgă din mâna acestuia, dar nu a reuşit. Totodată, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică prin aceea că a ameninţat cu un cutter altă persoană, fapt ce a provocat o stare de temere mai multor persoane ce se aflau la faţa locului”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Părinţii copiilor din parc au intervenit și l-au imobilizat pe bărbat până la sosirea echipajului de jandarmi.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, bărbatul a mai săvârşit fapte penale similare în străinătate.

Procurorul de caz a cerut arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, iar Judecătoria Timișoara a admis propunerea.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Știri din Banat

Arheologii Muzeului Național al Banatului au făcut noi descoperiri la situl de la Crivina-Leopoldsberg, unde cercetările arată că dacii au modificat terenul în urmă...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version