Știri

Aproape 300 de români, aduși acasă din Cairo cu două curse speciale TAROM

Două avioane ale companiei TAROM au repatriat luni seară, de la Cairo, aproape 300 de cetățeni români blocați în regiunea Orientul Mijlociu din cauza războiului. Operațiunea a fost coordonată împreună cu autoritățile române și egiptene, precum și cu Consulatul României la Cairo, conform: https://www.radioresita.ro/

Cursele speciale, programate inițial luni dimineață, au fost amânate din cauza întârzierilor apărute pe ruta terestră Israel–Egipt și a formalităților de frontieră. Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București au explicat că procedurile de securitate, obținerea sloturilor aeroportuare și coordonarea serviciilor de handling au îngreunat desfășurarea zborurilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Autoritățile române poartă în continuare discuții cu transportatorii pentru identificarea unor soluții de evacuare pentru alte câteva mii de români aflați în state din regiune, pentru care nu există încă o dată certă de revenire în țară.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că aproximativ 14.000 de cetățeni români se află în Emiratele Arabe Unite, în contextul escaladării tensiunilor. Potrivit acesteia, recomandarea autorităților este ca românii să rămână, pentru moment, în locurile în care se află.

În Israel se află aproximativ 200 de cetățeni români, dintre care 140 în Ierusalim, la care se adaugă persoane cu dublă cetățenie. Există patru cazuri medicale urgente, iar evacuarea ar putea fi realizată prin Egipt sau Iordania, în funcție de evoluția situației din teren.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Șefa diplomației române a precizat că, până în prezent, nu există informații despre români răniți în urma conflictului. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe va lansa un canal special de WhatsApp pentru informarea rapidă a cetățenilor români din Orientul Mijlociu, cu apel la urmărirea exclusivă a comunicărilor oficiale.

Pe fondul crizei, 36 de zboruri au fost anulate luni pe Aeroportul Otopeni, cursele vizând destinații precum Dubai, Amman, Beirut, Abu Dhabi, Tel Aviv și Cairo. Autoritățile aeroportuare afirmă că reluarea traficului depinde de normalizarea situației din regiune.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Scandalul modificării Legii ANI se mută în Timiș. Primarul comunei Tomești, Costel Medeleanu, a lansat un atac dur la adresa lui Dominic Fritz, după...

Stiri din Timiș

Locuitorii din Timișoara și mai multe localități din județul Timiș vor rămâne temporar fără energie electrică în perioada 27–31 iulie 2026. Întreruperile sunt programate...

Actualitate

Tribunalul Timiș a amânat, pentru a douăsprezecea oară, pronunțarea în procesul în care cinci polițiști din Arad sunt judecați pentru că ar fi primit...

Știri Regionale

Conducerea Aeroportului Arad a anunțat că va prelua zborurile companiilor care operează pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, care va întrerupe complet operațiunile...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version