Administrație

ANAF pregătește o reorganizare amplă: zeci de servicii fiscale locale, posibil desființate

Sub presiunea bugetului pe 2026, ANAF analizează desființarea a zeci de servicii fiscale din orașe mici și comune, în cadrul unui plan amplu de restructurare. Măsura vizează în special structurile cu costuri mari de funcționare și încasări reduse. Angajații nu ar urma să fie concediați, însă mai multe posturi de conducere ar putea dispărea, conform: https://adevarul.ro/

Direcțiile regionale și administrațiile județene au primit libertatea de a propune propriile variante de reducere a cheltuielilor. Potrivit informațiilor publicate de Profit, în fiecare județ sunt analizate scenarii care includ desființarea a unu până la trei servicii fiscale, ceea ce ar putea însemna, la nivel național, dispariția a „câteva zeci” de unități locale.

Principalul indicator luat în calcul este raportul dintre costurile de funcționare și sumele colectate la buget. Sunt vizate mai ales serviciile considerate ineficiente, unde cheltuielile depășesc beneficiile aduse statului. În localitățile unde unitățile ANAF vor fi închise, una dintre variantele discutate prevede ca un funcționar să se deplaseze periodic, câteva ore pe săptămână, pentru relația cu contribuabilii, la solicitarea primăriilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Scenariile de reorganizare au fost cerute de președintele ANAF, Adrian Nica, care urmărește încadrarea instituției în limitele bugetare stabilite pentru anul viitor.

Deși pe hârtie ANAF are 22.507 posturi, în realitate sunt ocupate mai puțin de 20.000. Instituția se confruntă de ani buni cu un deficit de personal, cauzat de pensionări și plecări către mediul privat, în special în marile orașe.

Președintele SindFisc, Liviu Toader, a declarat că nu se prefigurează concedieri, însă sunt probabile relocări de personal și eliminarea unor funcții de conducere. „Nu sunt perspective de a da oameni afară, dar e probabil să vedem unele relocări odată cu desființarea unor servicii, precum și eliminarea unor posturi de șefi”, a afirmat acesta.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit liderului sindical, deficitul de personal este deja alarmant în anumite structuri, precum Antifrauda București sau Inspecția fiscală din cadrul DGAMC, unde lipsa de personal ajunge la aproximativ 40%.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Tragedie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Un student în anul VI, în vârstă de doar 24 de ani, a...

Actualitate

Ministerul Român al Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale terestră că începând...

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Stiri Timișoara

  Cântecul, jocul și portul popular bănățean vor fi în centrul Rugii Timișoarei 2026, eveniment dedicat tradițiilor Banatului și organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version