Știri din Timișoara

Amenzi de 160.000 lei. Bicicliști și conducători de trotinete electrice, sancționați de Poliția Locală Timișoara

Polițiștii locali din Timișoara au aplicat, în ultimele luni, 188 sancțiuni în valoare de 160.380 lei pentru cei care nu respectă legislația privind deplasarea cu bicicletele și trotinetele electrice.

Au fost aplicate  amenzi pentru traversarea drumului public fără a respecta culoarea roşie a semaforului electric, pentru circulația  cu telefonul în mână si fără a ține cel puțin o mână pe ghidon sau pe trotineta electrică sau circulația pe trotinetă electrică transportând și alte persoane.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Potrivit legii, cei ce conduc bicicletele și trotinetele electrice trebuie să nu se deplaseze pe carosabil sau trotuar atunci când sunt piste amenajate în acest sens, să nu traverseze pe vehicule trecerile de pietoni, să respecte culoarea semaforului, să nu transporte alte persoane cu excepția minorilor până în 7 ani și acesta asigurat în scaun special, în cazul bicicletelor, să circule fără a ține mâinile pe ghidon, iar vehiculele trebuie să fie dotate corespunzător cu echipamente care să le facă vizibile în trafic.

În funcție de faptă, sancțiunile sunt între 202,50 lei și pot ajunge până la 1215 lei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care consumatorii sunt tot mai atenți la proveniența alimentelor, iar piețele sunt pline de produse din import, o familie de producători...

Social

O legendă de la Hollywood nu este apreciată mai deloc în orașul natal. Deși s-a născut într-un oraș care duce o lipsă majoră de...

Actualitate

Administrația Națională de Meteorologie actualizează din ora în oră harta valorilor de temperatură a aerului, atât cea măsurată cât și cea resimțită. Cea mai...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version