În România şcoala este obligatorie şi gratuită, dar nu oferă şanse egale tuturor copiilor. În mediul rural, abandonul şcolar e mult mai răspândit decât în oraşe. Cel mai recent raport privind starea învăţământului arată cifre de trei ori mai mari ale elevilor de gimnaziu, de la ţară, care renunţă la şcoala, comparativ cu cei de la oraş. Învăţământul profesional ar fi o soluţie, dar este privit cu reticenţă.
În comuna Alexandru cel Bun din județul Neamț, situațiile de abandon școlar nu sunt rare, dar profesorii fac tot ce pot să-i convingă pe părinți să își trimită copiii la școală. În unele cazuri eforturile sunt în zadar. Un singur lucru îi mai convinge pe unii elevi să nu abandoneze școala.
Daniela Semian, directorul Școlii Gimnaziale Vaduri, Neamț: Sunt motivați de a avea permis auto și atunci trebuie să urmeze cursurile și să finalizeze zece clase și preferă să vină la școală. Când întâmpinăm dificultăți în ceea ce privește prezența unora dintre aceștia la școală împreună depunem eforturi, facem vizite la domiciliul elevilor și îi convingem să vină la școală.
Marian Staș, expert educație: Nepăsare, lipsă de interes în ceea ce privește ridicarea așa cum se cuvine a comunităților dezavantajate economic la standarde egale celorlalte, indiferent unde sunt, școala are aceeași calitate. Nici vorbă de așa ceva la noi. Propunerea ministerului pentru cei care nu se simt pregătiți să urmeze un liceu teoretic este învățământul profesional.
Ligia Deca, ministrul Educației: Vedem foarte multe familii care se feresc, din păcate, de ruta tehnologică considerând că le închide orizontul. Nu este orizontul închis. Acum se poate merge până în învățământul superior.
Numărul total al elevilor a scăzut la 2,9 milioane, de la aproape aproape 3.2 milioane, în urmă cu 10 ani.