Știri din Timișoara

18 decembrie 1989 – Morţii de pe treptele Catedralei. Ziua în care s-a tras în tinerii din Timişoara

Ziua de 18 decembrie 1989 a rămas una dintre cele mai sângeroase ale Revoluţiei de la Timişoara. Opt oameni au fost ucişi şi zeci răniţi după ce forţele de represiune au deschis focul asupra manifestanţilor adunaţi pe treptele Catedralei Mitropolitane, în timp ce, la Bucureşti, era pusă la cale Operaţiunea „Trandafirul”, prin care 40 de cadavre ale revoluţionarilor au fost incinerate în secret, conform: https://debanat.ro/

După represiunile din 17 decembrie, oraşul s-a trezit sub stare de necesitate, cu dispozitive masive de miliţieni, militari, securişti şi gărzi patriotice. Spitalul Judeţean a fost încercuit, iar răniţii au fost anchetaţi. Accesul rudelor a fost interzis, în timp ce arestul Miliţiei şi Penitenciarul deveniseră neîncăpătoare pentru cei aproximativ 850 de manifestanţi reţinuţi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În paralel, conducerea de partid a judeţului a convocat şedinţe în întreprinderi şi instituţii, cerând reluarea producţiei şi condamnarea publică a protestelor. La Inspectoratul de Miliţie s-au constituit opt dispozitive de represiune, iar generalul Constantin Nuţă a ordonat deschiderea focului fără ezitare.

După-amiaza, în lipsa lui Nicolae Ceauşescu, plecat în Iran, Elena Ceauşescu, alături de Emil Bobu şi Tudor Postelnicu, a decis declanşarea Operaţiunii „Trandafirul”. Aproape simultan, în Timişoara, zeci de tineri s-au adunat pe treptele Catedralei, strigând „Jos Ceauşescu” şi „Armata e cu noi”.

Armata a intervenit însă cu transportoare blindate, focuri de avertisment şi apoi muniţie de război. La ordinul lui Mihai Chiţac au fost folosite şi grenade cu gaze lacrimogene. Prima victimă a fost Marius Nemţoc. În timpul represiunii, porţile Catedralei au fost închise, iar tinerii care încercau să se refugieze nu au putut intra – un episod rămas controversat până astăzi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Revolta a fost înăbuşită rapid, iar în cursul serii s-a mai tras în mai multe zone ale oraşului. Bilanţul zilei de 18 decembrie: opt morţi şi 23 de răniţi la Timişoara.

În acelaşi timp, la Bucureşti, cadavrele a 40 de revoluţionari au fost transportate într-o maşină frigorifică şi incinerate la Crematoriul Cenuşa, cenuşa fiind aruncată într-un canal, într-o tentativă de a şterge urmele represiunii.

Astăzi, la Timişoara, memoria victimelor este cinstită prin pelerinaje la Monumentele Revoluţiei şi prin depuneri de candele pe treptele Catedralei Mitropolitane.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Vă recomandăm

Politica

Ioan Popa, cel mai titrat primar din istoria Reșiței, omul care a repus un oraș aflat în moarte clinică pe harta țării, se retrage...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Administratie

Controversele continuă în cazul procesului ANI versus Dominic Fritz, chiar și după decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fostul titular al...

Actualitate

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Serbia, în contextul...

Copyright © 2026 Banat NEWS. Toate dreprurile rezervate. Dezvoltat de POWER MEDIA FX

Exit mobile version