Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Sport

Lugojeanul Denis Berciu, medaliat cu bronz la naționalele de seniori

Boxerul Denis Berciu, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Lugoj și-a trecut în palmares o nouă medalie.



Sportivul, pregătit de Ștefan Gomoescu, a participat în perioada 10-14 decembrie la finala Campionatului Național de seniori. Competiția s-a desfășurat la Brăila.

Pugilistul Denis Berciu, în vârstă de 25 de ani a intrat în ring la categoria 87 kg, unde au fost înscriși pentru medalii 8 boxeri. Denis a avut un început foarte bun, învingând în primul meci un adversar de la Universitatea Cluj, prin abandon în prima repriză.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“Sportivul nostru era favorit la titlul național. Din păcate, în partida care avea ca miză accesul în finală, a avut o accidentare severă la spate. Berciu a fost nevoit să abandoneze, oferindu-i, astfel, șansa adversarului de la Rapid București să intre în lupta pentru titlul național, care a fost câștigat de un boxer de doar 19 ani, de la Fălticeni, din județul Suceava. Fără discuție, acest sportiv nu ar fi avut nici o șansă în față lui Denis, care a trebuit să se mulțumească cu bronzul”, a explicat Ștefan Gomoescu.

Anul trecut Berciu a obținut aurul în Cupa României de seniori și medalia de bronz în finala națională de seniori. Cea mai bună performanță la seniori, în campionatul național a obținut-o în 2021, când a fost medaliat cu argint și a fost vicecampion național.

Finala brăileană a reunit în ring circa 90 de boxeri de  la: Dinamo București, Rapid București, Steaua București, SCM Bacău, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu-Severin, Fălticeni, Iași, Mioveni, Oradea, CSM Pitești, CSM Ploiești, Suceava, Timișoara.


sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță un an cu numeroase șantiere și investiții majore în infrastructura orașului. Edilul spune că lucrările ar putea crea disconfort...

Știri

Dezvoltatorul City of Mara lansează oficial proiectul FORUM, un ansamblu urban mixt din Timișoara care va include locuințe, un hotel internațional, spații comerciale, co-working,...

Știri

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță rechemarea de pe piață a două sortimente de pâine produse de Vel Pitar România...

ACCIDENT

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc luni dimineață pe drumul dintre Timișoara și Lugoj, între localitățile Albina...