Pompierii făgețeni vor avea ”casă nouă”, care va fi situată în centrul orașului castanilor, care va fi construită la cele mai înalte standarde.
Construcția se va întinde pe o suprafață de aproximativ 1.330 mp, cu parter și etaj, destinată garării autospecialelor moderne de intervenție, precum și pentru desfășurarea în condiții optime a activităților de pregătire profesională, care asigură succesul misiunilor din raionul de intervenție.
”În baza acestui contract, se vor realiza lucrările de execuție privind realizarea obiectivului de investiţii ”Construire imobil nou – Stația de Pompieri Făget”, oraș Făget, strada Victor Feneșiu nr. 2, jud. Timiș, în conformitate cu cerințele Caietului de sarcini (incl. anexe), parte integrantă a documentației de atribuire”, se arată în descrierea succintă a licitației publice.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Valoarea estimată pentru execuția lucrării este în cuantum de 4.354.903,08 lei fără TVA și rezultă din devizul general întocmit de către S.C. Topalis Engineering S.R.L., în cadrul proiectului nr. TE-17250, fiind structurată în cheltuieli pentru investiția de bază în valoare 3.803.803,58 lei fără TVA, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj în sumă de 359.940,00 lei fără TVA, dotări de 157.775,00 lei fără TVA și organizare de șantier de 33.384,50 lei fără TVA.
Valoarea cheltuielilor diverse și neprevăzute este de 452.445,36 lei fără TVA și nu este cuprinsă în valoarea estimată.
”În realizarea obiectivelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”BANAT” al județului Timiș, aducem mulțumiri Primăriei orașului Făget și Consiliului Județean Timiș pentru contribuția semnificativă adusă în investiția de construire imobil nou la Stația de Pompieri Făget”, a transmis ISU Timiș.
Acest demers este necesar pentru asigurarea celor mai bune condiții de muncă pentru salvatorii timișeni, creșterea vizibilității instituției și păstrarea relațiilor strânse cu comunitatea locală.
sursa: redesteptarea.ro
