Călătorii care merg spre litoral trebuie să știe că, între 13 și 30 iunie 2026, trenurile de pasageri nu vor opri în stația Costinești Tabără. Potrivit anunțului transmis de CFR Călători, îmbarcarea și debarcarea se vor face în stația Costinești, pe durata acestei perioade, conform: https://www.radioresita.ro/
Măsura a fost luată în urma unei informări primite de la administratorul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, după reluarea circulației pe întreaga secțiune dintre Haltă de Mișcare Costinești și Mangalia.
Reprezentanții CFR Călători precizează că persoanele care și-au cumpărat deja bilete cu plecare sau sosire în stația Costinești Tabără vor trebui să folosească stația Costinești pentru continuarea călătoriei.
În același timp, pasagerii afectați de această schimbare pot solicita restituirea valorii biletelor neutilizate, integral sau parțial, pentru segmentul de drum care nu mai poate fi parcurs conform planului inițial, în baza regulamentului feroviar aflat în vigoare.

















































































































